Evenimente cool pe perioada verii

Evenimente cool pe perioada verii
Toamna bate la ușă, dar timpul nu e pierdut! Încă mai ai câteva zile să te bucuri de vară și de vacanță! Avem niște evenimente foarte faine în perioada următoare: evenimente pentru începători, pentru avansați (competiții și campionate), pentru pasionații de board games, trading card games, wargaming...
După cum vezi, ai de unde alege, așa că te așteptăm pe la noi! Înscrierea e obligatorie, băuturile sunt incluse în preț, iar distracția e din partea casei!
 

Pe 12 august vom avea Meet & Play Board Game Night. E ocazia perfectă să cunoști oameni noi, pasionați de jocuri de societate, la fel ca tine! Am pregătit jocuri numai bune de spart gheața, cum ar fi Icecool, un joc drăguț cu pinguini și... gheață. Te vei putea alătura unui grup deja existent sau vei putea forma propriul tău grup, propunând un joc. Echipa noastră foarte prietenoasă este aici pentru a recomanda jocuri și pentru a se asigura că toată lumea se simte bine.

Dacă îți place să joci Terraforming Mars și vrei să fii premiat pentru asta, atunci participă la competiția noastră de pe 14 august! Se va juca un joc de calificare (3-5 jucători la o masă, în funcție de numărul de participanți), iar apoi primele locuri de la fiecare masă vor ajunge în finală. La finalul competiției, primele locuri vor fi premiate. Dacă vrei sa te antrenezi înainte de competiție, avem o copie deschisă în colecția din magazin, așa că fă o rezervare și haide să îl joci împreună cu prietenii tăi!


Pentru iubitorii de trading card games am pregătit Flesh and Blood Skirmish Season 5, un eveniment cu multe premii pentru toți participanții. Comunitatea noastră de Flesh and Blood tot crește, la fel și evenimentele dedicate. Pe 20 august ne vedem aici, da? Poți câștiga un playmat, muuulte boostere și cărți promo cold foil.

Tot pe 20 august mai avem o surpriză pentru tine: Wargames for Beginners: Age of Sigmar! Dacă vrei să intri în lumea jocurilor cu miniaturi sau să înveți un nou sistem de joc, comunitatea noastră de wargaming te așteaptă la un eveniment dedicat începătorilor. Te vom învăța bazele jocului cu miniaturi Warhammer Age of Sigmar și vom juca un meci demonstrativ pentru a te familiariza cu jocul. Nu uita să te înscrii! Dacă nu poți veni atunci, nu-ți face griji. Wargaming for Beginners este un eveniment recurent, deci trebuie doar să fii cu ochii pe pagina noastră de Facebook ca să vezi când îl vom organiza iar.


Pe 28 august dăm petrecere: poți să joci câteva jocuri video retro pe console și PC la noi în spațiu, la Retro Gaming & LAN Party! Fie că ești fan Nintendo, Sega, Sony, ATARI sau chiar Xbox, avem câte ceva pentru fiecare la evenimentele noastre Retro Gaming & LAN Party. La fiecare eveniment vei găsi o altă selecție de jocuri pe PC și console, cum ar fi CStrike 1.6, Quake, Age of Empires, Starcraft, Worms World Party, Half-Life și altele. Toate consolele și calculatoarele sunt aduse de prietenii noștri de la The x86 Generation - Computer History Museum Cluj. Ei vor fi aici pentru a-ți răspunde la toate întrebările și pentru a te ajuta cu jocurile.

Dacă te întorci din concediu abia în septembrie, fii fără grijă! Și luna septembrie vine cu muuulte evenimente faine, mai ales că atunci aniversăm 4 ani de când am deschis! Am făcut puțină magie și pe 3 septembrie va avea loc la noi în spațiu Magic The Gathering: Dominaria United Prerelease. Setul Dominaria United sărbătorește cea de-a 30-a aniversare a lansării jocului Magic. Și, pentru că știm că iubitorii de MTG se joacă și Flesh and Blood, o să amintim tot aici de Flesh and Blood: National Championship Romania (16-18 septembrie). Te poți înscrie de acum dacă vrei să fii sigur că blocăm un loc pentru tine.


Dacă ești pasionat de Carcassonne și te simți pregătit pentru marea confruntare, atunci te așteptăm la The Guild Hall pentru Campionatul Național de Carcassonne din 10 septembrie, organizat alături de Oxygame. Câștigătorul va reprezenta România la Campionatul Mondial 2022 de la Essen! Participarea este gratuită în limita a 32 de jucători și este posibilă doar cu înscrierea prealabilă prin completarea formularului: https://forms.gle/mVTK9SeE2AH9cwaK9.

Avem foarte multe evenimente și nu am scris despre toate aici. Dacă vrei să fii la curent cu toate evenimentele noastre, urmărește-ne pe pagina de Facebook & stay tuned!

Suport clienti Luni-Vineri: 10:00 - 21:00

0264-700704 contact@guildhall.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!