Chai
Cumpără Chai
Am menționat deja ceaiul, care probabil îți este cea mai dragă companie în acestă zi. În timp ce îl savurezi, te poți bucura și de Chai, un joc în care devii chiar tu comerciantul de ceai. Vei aduna ingrediente, vei combina arome și vei încerca să aduci bucurie prin ceaiuri aromate tuturor clienților tăi.
Brew
Cumpără Brew
Dacă ți-a plăcut ideea de a combina ingrediente, însă astăzi simți și că ai vrea să evadezi cât mai departe de lumea reală, atunci Brew este jocul pentru tine! Brew te va trimite într-un univers fantastic în care vei încerca să restabilești echilibrul anotimpurilor utilizând poțiuni și îmblânzind creaturi fantastice pentru a le elibera apoi în pădurea corespunzătoare. Deși pare un joc plin de pace și atât, nu lipsește competiția pentru a controla cât mai multe păduri plasând pe ele zarurile proprii...sau mutând zarurile adversarilor! Să fim sinceri - cine nu e binedispus automat când își învinge prietenii la un joc?
So, You've Been Eaten
Cumpără So, You've Been Eaten
Astăzi te simți de parcă te-ar fi înghițit un monstru uriaș? Sperăm că nu. Însă jocul So, You've Been Eaten îți poate oferi această perspectivă valoroasă într-o zi mai puțin bună. Chiar și dacă te afli în burta unei bestii, poți folosi aceasă situație pentru a culege cristalele rare care cresc doar în acest loc neașteptat. Poți juca solo sau 1v1, luând rolul bestiei aflate în hibernare, al minerului, sau poți lăsa doi jucărori AI să joace chiar singuri!
Holi: Festival of Color
Cumpără Holi: Festival of Color
Poate că ești o fire mai expresivă și nu vrei să iți ții emoțiile în interior. În jocul de strategie abstractă Holi: Festival of Color vei folosi piese viu colorate a-ți împroșca prietenii cu culori pe o tablă de joc pe trei niveluri. Acest joc este inspirat din experiența trăită la Festivalul Culorilor din India și Nepal, care aduce atât de multă bucurie unei mulțimi impresionante de oameni în fiecare an. Jocul îți va aduce cu siguranță bucurie și ție în zilele în care ai nevoie.
Fort
Cumpără Fort
O altă soluție care aproape negreșit te va face să te simți mai bine este să te joci ca un copil. Fort îți va permite să faci exact asta. Utilizând cărți vei încerca să îți construiești cea mai impresionantă fortăreață, să ai cele mai multe felii de pizza și jucării și să te joci cel mai mult cu prietenii tăi... cei pe care îi preferi, fiindcă cei cu care nu te joci vor pleca în curțile celorlalți jucători. În plus, te vei bucura și de ilustrațiile splendide făcute de Kyle Ferrin, același artist care a ilustrat jocul Root.
Creature Comforts
Cumpără Creature Comforts
Ți-ai făcut deja o porție delicoasă de paste, ai terminat ceaiul și nu vrei să ieși mai mult din zona de confort? Creature Comforts o să îți permită să îți petreci cât timp simți că ai nevoie într-o pădure liniștită și încercând să aduni în vizuina ta cât mai multe obiecte - pături calde, supă delicioasă, plăcinte, șosete groase și multe alte lucruri - care te vor face să te simți acasă.
Travelin'
Cumpără Travelin'
Dacă te gândești să evadezi, dar nu vrei să explorezi alte universuri, poate că o simplă escapadă prin Europa este ceea ce ai nevoie. Nu, nici nu va trebui să te ridici de pe canapea. Travelin' este un joc simplu de cărți cu mecanici card drafting, set collection, take that în care vei călători cu autobuzul, trenul sau avionul printr-o mulțime de orașe europene. Dacă ești primul care reușește să călătorească în cinci țări diferite ești declarat câștigător!
Zen Garden
Cumpără Zen Garden
"Zen" este chiar acolo în numele jocului. Ce poți să vrei mai mult. În Zen Garden jucătorii încearcă să construiască cea mai liniștitoare grădină, urmând obiectivele setate la începutul jocului. Până și culorile pieselor sunt plăcute la privire și se vor potrivi perfect pe o măsuță mică lângă o cană de ceai fierbinte.
Throw Throw Burrito
Cumpără Throw Throw Burrito
Câteodată cea mai bună modalitate de a elibera toată acea energie negativă este să arunci cu ceva. Într-un mod jucăus, jocul de cărți Throw Throw Burrito îți va permite să faci exact asta. Să îți descarci furia aruncând cu un burrito adorabil și squishy în adversarii tăi de joc. Găsește perechile cărților din mână, colectează cât mai multe puncte și declară război de burrito prietenilor tăi!
The Little Flower Shop
Cumpără The Little Flower Shop
În unele situații, ajunge doar să vezi ceva frumos pentru a-ți fi schimbată starea de spirit în mai bine. Arta uimitoare din The Little Flower Shop te va bucura și doar dacă o vei privi. Faptul că încerci să formezi și cel mai frumos aranjament floral în acest joc cu cărți va fi doar un bonus.
Sperăm că ți-am adus un pic de bucurie astăzi, chiar și prin acest articol. Dacă ți-ai ales și unul dintre jocurile din listă, cu siguranță acesta te va ajuta să te simți un pic mai cozy, să simți un pic de bucurie sau chiar să zâmbești, chiar și într-o zi ca astăzi, când simți că nu ai starea potrivită pentru nimic altceva.