Dungeons & Dragons este jocul de role-play care, de când a apărut, a crescut în popularitate atât de mult încât probabil toată planeta a auzit de el. Sunt șanse mari să ai măcar o cunoștință care joacă D&D, și sigur ai auzit o referință sau două despre el în serialele tale preferate. Sunt și foarte multe celebrități, unele la care nici măcar nu te-ai aștepta, care au făcut public faptul că sunt pasionate de acest joc de ”tocilari”. Deci nu este de mirare că imediat ce ai auzit de D&D ești pornit să îl încerci cât mai repede.
Momentan nu este nevoie să îți faci griji despre reguli și crearea unui personaj. Începe cu a-ți pune următoarea întrebare: unde poți găsi o comunitate de Dungeons & Dragons? Ei bine, dacă locuiești în Cluj-Napoca, noi avem deja răspunsul pentru tine. La The Guild Hall avem spațiul, comunitatea, resursele - lipsești doar tu!
De ce să faci parte dintr-o comunitate de D&D?
Jocurile de role-play sunt, în general, o idee fascinantă care nu necesită o investiție foarte mare pentru a fi jucate. Partea descurajantă este faptul că astfel de jocuri se pot juca doar în grup și este nevoie de puțină organizare înainte de începerea unei campanii. Așa că dacă ești începător, sau dacă toți din grupul cu care plănuiești să joci sunt începători, lucrurile nu vor fi tocmai ușoare.Desigur, poți găsi și învăța totul despre D&D de pe internet, dar vei afla foarte repede că volumul de informație este imens. Cel mai bine este să găsești pe cineva care știe deja să joace, poate chiar un Dungeon Master, care te poate învăța bazele jocului. Din păcate, când este vorba de un hobby mai nișat, nu toți avem un grup de prieteni interesați în a ni se alătura. Sau poate nu ești deloc începător, poate ești expert în D&D dar te-ai mutat de curând în oraș și cauți un grup nou pentru a continua aventurile tale.
În orice situație te-ai afla, este esențial să faci parte dintr-o comunitate.
De ce să joci Dungeons & Dragons la The Guild Hall?
The Guild Hall este locul care te va primi cu brațele deschise și cu toate resursele necesare. La noi vei găsi un spațiu perfect pentru a desfășura sesiuni, o gamă largă de produse pentru RPG, evenimente dedicate atât avansaților, cât și începătorilor și, desigur, o comunitate de Dungeons & Dragons dornică de a întâlni persoane noi.
Evenimentele de la TGH
La The Guild Hall avem evenimente atât pentru avansați, cât și pentru începători.Dacă ai mai jucat D&D poți să te alături evenimentului nostru, D&D Open Table - o serie de sesiuni one-shot la care te poți alătura oricând. Ele variază ca nivel, iar sesiuni diferite pot avea DM-i diferiți. Totul se decide pe serverul nostru de Discord, pe canalul #dnd-open-table, unde DM-ii și jucătorii discută când să se întâlneacă la noi în spațiu și ce fel de aventură vor juca. Dacă vrei să li te alături, tot ce trebuie să faci este să vii pe server, să citești regulile care sunt pinned pe acel canal și să scrii acolo că ai vrea să participi.
Dacă ești începător, atunci D&D Beginner Sessions este evenimentul pentru tine! Aici tot ce trebuie să faci este să ne trimiți un mesaj pe Facebook, un e-mail, sau să treci pe la magazin și să ne spui că vrei să participi. În ziua evenimentului vii la magazin cu 10 minute înainte ca acesta să înceapă, iei loc la masă și participi la o sesiune pentru începători. Noi aducem DM-ul, îți dăm personaje gata făcute sau te învătăm să îți faci un personaj și venim și cu tot felul de accesorii, carți de vrăji, zaruri, hărți și tot ce îți trebuie pentru sesiune.
Probabil ideea de a participa ți se pare intimidantă, dar te asigurăm că fanii D&D sunt foarte deschiși la ideea de a primi lume nouă în grupul lor, chiar și când este vorba de începători. Așa că nu fii timid! Înscrie-te la un Open Table organizat de noi și vino să ne cunoști!
Spațiul și resursele
După cum poți vedea în turul virtual, spațiul nostru este gândit special pentru jocurile de societate, wargaming, Magic: The Gathering și RPG. Cele două săli de conferință oferă intimitate, sunt spațioase și bine iluminate. De asemenea, vei avea la dispoziție un ecran mare și sistem audio care permit crearea atmosferei perfecte pentru sesiunile tale. Vei putea să te exprimi cum vrei și să simți că ești cu adevărat un tiefling warlock care trăiește pentru a se lupta cu monștri înfiorători.Știm că D&D se poate juca doar cu un creion și o foaie de hârtie, dar e mai interesant când ai tot felul de resurse care să te ajute în timpul sesiunii și să o facă mai reală. De aceea, îți ofreim acces la următoarele lucruri:
- Cărți de reguli pentru DM-i și jucători
- DM screen
- Tokene pentru personaje și monștri
- Miniaturi pentru personaje și monștri
- Spellbook cards pentru mai multe clase
- Câteva seturi de zaruri
- Dice tray
- Foi cu personaje gata făcute sau goale - pentru a face pe loc personajele
- Hărți de toate felurile și mărimile pe care se poate scrie cu markere nepermanente
- Teren
- Vopsele - dacă vrei să îți pictezi miniaturile de D&D
- Două săli de conferințe dotate cu televizoare flat-screen
Comunitatea online
Ești nerăbdător? Nu trebuie să aștepți ca noi să organizăm un eveniment de D&D, poți face cunoștință cu membrii comunității chiar acum! Intră pe serverul nostru de Discord: acolo vei găsi un canal dedicat comunității de D&D și poți propune chiar tu o seară de joc!O tonă de produse Dungeons & Dragons
Atunci când te vei familiariza cu jocul și vei știi exact de ce ai nevoie, va trebui doar să cobori la parterul clădirii noastre. Acolo vei găsi o gamă largă de produse D&D, de la cărți folositoare până la zaruri care strălucesc în întuneric. Plus că, dacă dorești un produs pe care nu îl avem în magazin dar care se găsește la furnizorii noștri, îl putem comanda pentru tine. Iar dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți legate de produsele Dungeon & Dragons, te poți abona la newsletter-ul nostru!Nu uita că abonamentele TGH îți aduc, printre alte beneficii, și reduceri la orice produs din magazin. Dacă ești curios în legătură cu taxele de intrare și abonamentele, pe pagina noastră de memberships vei găsi toate detaliile.
Pentru orice întrebări și curiozități ne poți vizita în magazin sau ne poți contacta.
Date de contact
Mesaj direct pe Facebook
E-mail: contact@guildhall.ro
Telefon: 0264-700704
Adresa: str. Samuil Micu nr. 4, Cluj-Napoca
Newsletter
Acum că știi totul despre noi, înarmează-te cu toată imaginația de care dispui și hai la o campanie de Dungeons & Dragons!